MIHAI VICTOR AFILOM

Graffitti  - Mihai Victor Afilom

    Volumul Graffitti. Masca din oglindă. Cub rubik cu amintiri, apărut la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2016 este o carte surpriză din multe unghiuri privită.

   Denumirea Graffitti a volumului lansat astăzi de autorul Mihai Victor Afilom, pe care regretatul profesor Victor Isac  l-a numit tânăr talentat şi gânditor pasionat,în dedicaţia scrisă pe volumul “Religia în perpectiva viitorului”, este dreptul autorului la independenţa imaginaţiei drept dobândit fără tăgadă, prin volumele publicate: Elegii fluide, 2015, Şevalet terapeutic, 2015, Şerpii Soarelui,(debut editorial) 2001 şi prin criticile elogioase cu care au fost primite aceste volume de către Mela Ruja Diaconu, Eugen Evu, Ion Urda, Gligor Haşa, Dan Şalupa, Achim Maria, Traian Urieş.

   Prima parte a cărţii îl relevă pe gânditorul pasionat Mihai Victor Afilom, care disecă semantic poezia, cuvântul şi metafora. La început a fost cuvântul, cuvântul energie şi lumină, hrană spirituală, şi zidire  materială a Planetei albastre, pe care s-au perpetuat zeci de mii de generaţii de oame.

   Cuvântul are rol terapeutic spune  Mihai Victor Afilom, dar uneori cuvintele curg, iar alteori se rostogolesc în avalanşe. Cuvântul cu rol de catharsis, vindecare prin mărturisirea tainelor ce traumatizează sufletul. Şi astfel cuvintele vindecate se transform în poezie , eliberând omul din fiară. Poezia care este un mod de conexiune umană, de rezonanţă, dar şi un mod de comunicare cu invizibila lume a sferelor    şi de ce nu cu Cel ce a făcut Cerul şi Pământul şi toate cele văzute şi nevăzute.

   Cubul Rubik cu amintiri are o faţă clar colorată în culoarea iubirii. Iubire nostalgică pentru bunicile Ana şi Nica. Nostalgie...să mă mângâie pe obraz/Să-mi spună că aşa e viaţa/Îţi brăzdează rid după rid,/Numărând anii în care sufletul tău întinereşte/căci ne-am născut bătrâni/Şi devenim copii.

   Şi, iubirea tinereţii, o voce care înfloreşte în suflet, un déjà vu binecuvântat de sărutul îngerilor.

Toamna (Proiecţie pe ecranul realităţii): Am ridicat receptorul,/Vocea ta mi-a înflorit în suflet./Un glas fecund şi fluid,/Trăiam un déjà vu,/Ne cunoşteam de un secol/Totul se întâmpla natural, sincron,/La momentul potrivit,/La fel cum albina se aşează/Pe corola deschisă a florii de tei,/Aşa pătrundeam în viaţa ta…

Şi, Iubind iubirea: Şirag de metafore agăţate-n colţul lunii,/Curg versuri, curg raze, stele cad din cer,/Ca o pulbere de aur, pe marginea genunii,/Gândul mă poartă în Magreb, Tunis, Alger…/Rătăcesc în pustiu , purtat de dromaderi,/Curg versuri, curg raze/ cad stele de argint/E atât de bine, acolo, în oaza cu palmieri,/Mie-dor de tine, să te sărut, să te alint.

   Nimic mai frumos decât să închei o carte în care ai declarat :Însingurarea ne cuprinde ca o plagă medievală, ca un poem de Edgar Allan Poe…În numele corectitudinii politice se duce o cruciadă împotriva familiei tradiţionale…cu două superbe poeme de dragoste. Iar iubita se numeşte Monica.

Victoria Stoian