Noutăţi şi evenimente
Un Crăciun altfel...(2016)
Mihai Victor Afilom
Azi, sfântul a revărsat câteva lacrimi,
M-a mângâiat pe creştet,
Sau or fi fost numai picăturile ploii,
Cetina bradului.
Nu. energiile nu sunt ale munţilor,
Nu sunt ale pădurilor,
Sunt ale sufletelor ce au sfinţit
Plaiul binecuvântat al Daciei Felix,
În sufletele gemene
Ce comunică pe frecvenţa iubirii.
Nu cu mintea gândim,
Ne gândeşte altcineva,
Ne îndrumă paşii,
Fin acordează potenţiometrul inimii.
Azi simt cum cineva,
Mai presus de realitatea simţurilor,
Discret ne protejează,
Ne şterge păcatele cu lacrimi,
Ne mângâie frunţile cu cetini,
Ne uneşte prin liantul zidit în inimă.
Diafană fiinţă suprafirească,
Îţi mulţumesc pentru frumuseţea
Unui Crăciun ce mi l-ai descoperit
În strălucirea lui naturală,
Ai resădit speranţa în inima mea,
Ai înviat un suflet mort
Ce nu mai credea în minuni şi sfinţi
Cu adierea aripii tale îngereşti,
Lacrimi spre mântuire,
Surâsul dimineţilor de aur....
Graffitti - Mihai Victor Afilom
Volumul Graffitti. Masca din oglindă. Cub rubik cu amintiri, apărut la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2016 este o carte surpriză din multe unghiuri privită.
Denumirea Graffitti a volumului lansat astăzi de autorul Mihai Victor Afilom, pe care regretatul profesor Victor Isac l-a numit tânăr talentat şi gânditor pasionat,în dedicaţia scrisă pe volumul “Religia în perpectiva viitorului”, este dreptul autorului la independenţa imaginaţiei drept dobândit fără tăgadă, prin volumele publicate: Elegii fluide, 2015, Şevalet terapeutic, 2015, Şerpii Soarelui,(debut editorial) 2001 şi prin criticile elogioase cu care au fost primite aceste volume de către Mela Ruja Diaconu, Eugen Evu, Ion Urda, Gligor Haşa, Dan Şalupa, Achim Maria, Traian Urieş.
Prima parte a cărţii îl relevă pe gânditorul pasionat Mihai Victor Afilom, care disecă semantic poezia, cuvântul şi metafora. La început a fost cuvântul, cuvântul energie şi lumină, hrană spirituală, şi zidire materială a Planetei albastre, pe care s-au perpetuat zeci de mii de generaţii de oame.
Cuvântul are rol terapeutic spune Mihai Victor Afilom, dar uneori cuvintele curg, iar alteori se rostogolesc în avalanşe. Cuvântul cu rol de catharsis, vindecare prin mărturisirea tainelor ce traumatizează sufletul. Şi astfel cuvintele vindecate se transform în poezie , eliberând omul din fiară. Poezia care este un mod de conexiune umană, de rezonanţă, dar şi un mod de comunicare cu invizibila lume a sferelor şi de ce nu cu Cel ce a făcut Cerul şi Pământul şi toate cele văzute şi nevăzute.
Cubul Rubik cu amintiri are o faţă clar colorată în culoarea iubirii. Iubire nostalgică pentru bunicile Ana şi Nica. Nostalgie...să mă mângâie pe obraz/Să-mi spună că aşa e viaţa/Îţi brăzdează rid după rid,/Numărând anii în care sufletul tău întinereşte/căci ne-am născut bătrâni/Şi devenim copii.
Şi, iubirea tinereţii, o voce care înfloreşte în suflet, un déjà vu binecuvântat de sărutul îngerilor.
Toamna (Proiecţie pe ecranul realităţii): Am ridicat receptorul,/Vocea ta mi-a înflorit în suflet./Un glas fecund şi fluid,/Trăiam un déjà vu,/Ne cunoşteam de un secol/Totul se întâmpla natural, sincron,/La momentul potrivit,/La fel cum albina se aşează/Pe corola deschisă a florii de tei,/Aşa pătrundeam în viaţa ta…
Şi, Iubind iubirea: Şirag de metafore agăţate-n colţul lunii,/Curg versuri, curg raze, stele cad din cer,/Ca o pulbere de aur, pe marginea genunii,/Gândul mă poartă în Magreb, Tunis, Alger…/Rătăcesc în pustiu , purtat de dromaderi,/Curg versuri, curg raze/ cad stele de argint/E atât de bine, acolo, în oaza cu palmieri,/Mie-dor de tine, să te sărut, să te alint.
Nimic mai frumos decât să închei o carte în care ai declarat :Însingurarea ne cuprinde ca o plagă medievală, ca un poem de Edgar Allan Poe…În numele corectitudinii politice se duce o cruciadă împotriva familiei tradiţionale…cu două superbe poeme de dragoste. Iar iubita se numeşte Monica.
Victoria Stoian
Emilia Poenaru Moldovan a pornit pe un drum pe care nu mulți se încumetă s-o ia, călăuzită de dragostea ei pentru poezie. A prins contur, în jurul editurii Colorama, un cerc literar, și după o vreme un volum care stă să fie lansat pe 10 august.
Astfel, Antologia de poezie, volumul 1, intitulată CERCUL POEȚILOR, sub egida editurii Colorama, în Cercul Literar de la Cluj va fi lansată la Muzeul Mitropoliei din Cluj, pe 10 august, la ora 16.00.
Scriitori invitați: Ioan Pavel Azap, Ion Cristofor, Ion Mureșan, Ovidiu Pecican și Adrian Popescu
Moment artistic: Grupul coral NAPOCA VIVA, dirijor Maria Leșe.
Poeţii:
Mihai Victor Afilom, Eugen Barz, Alexa Gavril Bâle, Viorel Birtu Pîrăianu, Vasi Cojocariu, Mircea Covaci, Nuța Crăciun, Daniel Dumitru, Otto Havran, Maria Cătălina Matei, Adrian Mihăescu, Romulus Moldovan, Mirela Orban, Zorovavel Petrehuș, Răzvan Pușkin, Steluța Serea Crăciun, Felicia Stamatin, Dumitru Tâlvescu, Florina Ungureanu
Selecție și note: Eugen Barz, Emilia Poenaru Moldovan
Cuvânt înainte: Emilia Poenaru Moldovan – coordonator colecție “Cercul Literar de la Cluj”
Despre acest volum, Emilia Poenaru Moldovan a sintetizat:
“Pentru 5 dintre cei 19 poeți, Antologia de poezie reprezintă debut editorial, ceilalți având câte unul, două sau mai multe volume individuale. Unul din cei 19 autori este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, doi poeți fac parte din Asociații literare prestigioase din Europa, ceilalți activează în sau chiar conduc cenacluri literare clasice. Prezentările lor de la începutul fiecărui grupaj de poezii vor fi lămuritoare în acest sens.
Chiar dacă cei 19 poeți provin din zări diferite (Bistrița, București, Bruxelles, Cluj, Constanța, Craiova, Hunedoara, Iași, Maramureș, Spania, Suceava) locul de aterizare este Cluj-Napoca, mai precis Editura Colorama cu a sa colecție – „Cercul Literar de la Cluj – Poezie”.
Ovidiu Blag
Sintagme, de la Heidegger, Hegel, Eliade, Noica, prin Mitologii, post Socrate, Utopii. Ficțion Virtualism, paradoxism , dualitate sunt constantele și aparența – linearitatea Lumei, la tânărul Victor Mihai Afilom, în egală măsură prin poezia, proza și eseurile sale, ca teandră, triadă și treime… Este calea Catharsisului său…
Eugen Evu
Apariţii în reviste literare !!!
Antologia "Cuplul in cautarea paradisului pierdut”
editura Karta-Graphic Ploiesti, februarie 2016
A apărut, la Editura SINGUR, Antologia SCRISUL DE AZI!
Distribuţia va fi făcută începând cu ziua de miercuri, 2 decembrie 2015.
Antologia are 276 pagini şi poate fi cumpărată la preţul de 17 lei/ exemplar (cheltuieli poştale incluse pentru România), comandându-se pe: editurasingur@gmail.com sau la telefon:
072-444.35.87.
Lansare de carte - ELEGII FLUIDE - 16.10.2015!
Prezentare de carte găzduită de COLEGIUL NAŢIONAL IANCU DE HUNEDOARA, cu participarea doamnei profesoare Scurtu Delia şi a redactorului coordonator al revistei NOVA PROVINCIA CORVINA, domnul Ion Urda.
A consemnat Traian Urieş pe blogul http://uriesblog.ro/poet-prins-inchisoarea-clipelor-limbajului-codat/
Volum publicat sub egida editurii Inspirescu http://inspirescu.ro/
Lector/Editor: Liliana Terziu
Coperta: George Terziu
Postfaţă: Eugen Evu
ISBN: 978-606-8652-50-4
A apărut FILOVERBA - REPERE CRITICE II - Dan Şalapa - 15.09.2015 -
(include recenzii la "Şevalet terapeutic" şi
"Şerpii Soarelui"de Mihai-Victor Afilom)
FILOVERBA este un proiect de critică literară, lansat de domnul profesor Dan Şalapa prin intermediul Agenţiei Literare SINGUR, sub egida Editurii SINGUR, şi cu sprijinul Editurii STEF, ce urmăreşte să pună într-un circuit literar mai amplu, prin cronici şi recenzii şi înmănuncheate în volum, pe autorii români contemporani.
Lansare de carte - ŞEVALET TERAPEUTIC - 12.06.2015
Prezentare de carte găzduită de sala Bethlen a Castelului Corvinilor, moderată de dsr. profesoară Băcean Adina Laura, cu participarea poetului Eugen Evu şi a şi a redactorului coordonator al revistei NOVA PROVINCIA CORVINA, domnul Ion Urda.
Volum publicat sub egida editurii Singur http://www.revistasingur.ro/
Lector: Ştefan Doru Dăncuş
Coperta: dupa acuarela "Natura" de Camelia Iuliana Radu
ISBN: 978-606-8618-57-9
Antologia "Inel de aur fără corb" - Editura Polidava, 2006